Ucraina anunță public ce România nu a confirmat: un reprezentant al autorităților portuare ucrainene, invitat la „dispecerizarea comună” a navelor pe Canalul Sulina
Declarațiile ministrului ucrainean al Infrastructurii par să confirme, cel puțin în parte, informațiile publicate de noi despre o solicitare adresată MTI.

Ieri, 8 octombrie 2026, relatam, citând surse din mediul guvernamental care au dorit să-și păstreze anonimatul, vă spuneam că Ministerul pentru Refacere, Infrastructură și Transporturi al Ucrainei ar fi transmis o adresă oficială Ministerului Transporturilor și Infrastructurii (MTI).
Adresa respectivă ar solicita detașarea unui înalt oficial al Autorității Porturilor Maritime din Ucraina (SE USPA) la sediul AFDJ Galați, pentru a se familiariza cu procedurile românești, a schimba informații operative și a îmbunătăți coordonarea navigației pe Canalul Sulina.
Redacția a cerut MTI să confirme sau să infirme existența adresei și să publice răspunsul formulat către partea ucraineană.
Până la publicarea acestui material nu am primit niciun răspuns de la instituția mai sus menționată.
Ce spune partea ucraineană
Din dorința de a verifica și completa informația primită, am găsit că pe 6 octombrie, portalul ucrainean Centrul de Strategii de Transport (CFTS) a publicat o relatare despre vizita de lucru în România a ministrului ucrainean al transporturilor, Mîkola Kalașnik.
Titlul se referă la transportul feroviar către Constanța, dar în corpul textului sunt incluse și declarații despre Canalul Sulina. Astfel, potrivit CFTS, ministrul ucrainean s-a întâlnit cu secretarul de stat al MTI, Ionel Scrioșteanu, și cu reprezentanți ai căilor ferate, porturilor, mediului de afaceri, vămii și poliției de frontieră.
În privința Canalului Sulina, oficialul ucrainean a declarat că necesarul Ucrainei rămâne de cel puțin 10 nave pe intrare și 10 pe ieșire zilnic și că există „înțelegeri concrete” pentru creșterea capacității. Printre elementele menționate:
- Invitația. Până la sfârșitul săptămânii (N.A. deci astăzi), partea română ar urma să trimită o invitație unui reprezentant al Administrației Porturilor Maritime din Ucraina, în vederea dispecerizării comune a navelor.
- Zi de trecere în regim exclusiv. Dacă se acumulează nave din porturile ucrainene care așteaptă să iasă, partenerii, adică statul român, ar urma să aloce o zi pentru trecerea lor prin canal în regim exclusiv părții ucrainene.
- Pilotaje pe timp de noapte. S-a convenit ca navele care au intrat în canal înainte de căderea întunericului să poată fi pilotate și noaptea, cu respectarea cerințelor de siguranță.
- Instrument informațional comun. A fost discutat un instrument pentru coordonarea transportatorilor și a operatorilor portuari, alături de trecerea prioritară a mărfurilor ucrainene și un dialog privind utilizarea suplimentară a porturilor Galați și Brăila.
Ca atare, ceea ce ne-au transmis sursele noastre se suprapune însă în puncte esențiale: prezența unui oficial ucrainean în mecanismul de gestionare a traficului pe Sulina și un tratament preferențial pentru navele din porturile ucrainene.
Ce rămâne neclar
Sursa ucraineană este una singură și reproduce declarațiile unui oficial ucrainean! Ele nu au fost confirmate public de MTI, și nu am regăsit ceea ce înseamnă concret „dispecerizare comună”.
Poate fi un schimb de date între două autorități sau poate presupune un rol în stabilirea ordinii de trecere a navelor. Diferența este majoră, iar din surse deschise nu se poate stabili care dintre variante a fost agreată.
De asemenea, nu știm dacă adresa la care se referă sursele noastre este aceeași inițiativă discutată la întâlnire sau un document ulterior.
Întrebările rămase fără răspuns
Modul în care este gestionat traficul pe o cale navigabilă aflată în jurisdicția statului român ține de interesul public, iar mai multe întrebări își așteaptă răspunsul:
- A fost trimisă invitația anunțată de partea ucraineană și cui? Dacă oficialul de la Kiev a anunțat public că invitația va fi expediată, MTI poate confirma sau infirma acest lucru fără a periclita vreo informație sensibilă.
- Care ar fi atribuțiile reprezentantului ucrainean? Va avea acces la sistemele de monitorizare și la datele de trafic ale AFDJ? Va participa la deciziile privind ordinea de trecere a navelor sau doar va primi informații?
- Care este baza legală? Canalul Sulina este administrat de autoritățile române, iar orice mecanism de „dispecerizare comună” cu o autoritate străină ridică întrebarea cum se încadrează în legislația națională și în angajamentele internaționale ale României.
- Cum ar funcționa „ziua exclusivă” pentru navele din porturile ucrainene? Cine stabilește că s-a atins pragul de „acumulare”, pe ce criterii și ce se întâmplă în acea zi cu navele care merg spre porturile Galați, Brăila, Tulcea sau Sulina?
- Au fost consultați armatorii și operatorii portuari români? O zi de trecere în regim exclusiv înseamnă timp de așteptare suplimentar pentru ceilalți utilizatori ai canalului, iar timpul de așteptare se traduce în costuri.
- De ce nu răspund instituțiile? În articolul nostru din 8 octombrie arătam că unele solicitări adresate MTI încă din august nu au primit răspuns. Când partea ucraineană își face publice înțelegerile, tăcerea părții române nu mai poate fi explicată prin caracterul confidențial al discuțiilor.
De ce contează?
Nimeni nu contestă importanța tranzitului cerealelor ucrainene prin România pentru Ucraina și pentru piețele mondiale, iar facilitarea lui este o politică asumată public de statul român. Întrebarea este alta: ce decizii privind o infrastructură națională se iau și cu ce garanții pentru utilizatorii români și străini ai canalului.
Ministerul nu trebuie să respingă sau să accepte cererea Kievului în fața presei, dar are datoria să explice publicului ce s-a convenit.
Cronicile Dunării solicită din nou MTI și AFDJ Galați să confirme sau să infirme existența adresei și a invitației, să precizeze atribuțiile reprezentantului ucrainean și să explice mecanismul prioritizării navelor.
Redacția va actualiza materialul imediat ce primește răspunsurile autorităților competente.



