Galați: Muzeul Brăilei „Carol I” în vizită la Facultatea de Litere

Reprezentanți ai Muzeului Brăilei „Carol I” au vizitat Facultatea de Litere din cadrul Universității „Dunărea de Jos” din Galați, în cadrul unor activități menite să apropie studenții filologi de partenerii de practică și de potențialii angajatori. Vizita a inclus o prezentare a structurii și activităților instituției brăilene, care are 145 de ani de existență la Dunărea de Jos, precum și a unor posibile direcții de cercetare interdisciplinară.
Colaborare academică și oportunități pentru studenți
Managerul instituției, conf. dr. Costin Emilian Croitoru, a subliniat importanța colaborării dintre cercetătorii muzeului și cadrele didactice, studenții, masteranzii și doctoranzii Facultății de Litere, mai ales în contextul semnării unui protocol de colaborare între cele două instituții.
„Astăzi, la Galați, am acordat o atenție deosebită prezentării caselor memoriale dedicate lui Panait Istrati, Dumitru Panaitescu Perpessicius și Fănuș Neagu, dar și publicațiilor scoase la Editura Istros. Ne dorim ca studenții să ne viziteze pentru a descoperi la fața locului resursele pe care le punem la dispoziție”, a declarat acesta.
La rândul său, Antoanela Mardar, decanul Facultății de Litere, a evidențiat oportunitatea dezvoltării unor proiecte comune în viitor. „Protocolul de colaborare semnat, în premieră, anul acesta cu Muzeul Brăilei „Carol I” deschide numeroase posibilități pentru organizarea de activități curriculare și extracurriculare, atât la nivelul programelor de licență, cât și al celor de masterat”, a precizat aceasta.
Donație de carte pentru mediul universitar
Delegația formată din mai mulți muzeografi a făcut și o donație importantă de cărți, care vor ajunge atât la Biblioteca Centrală a universității, cât și la cea a Facultății de Litere. Este vorba despre volumele apărute la Editura Istros a Muzeului Brăilei, pe care invitații le-au considerat relevante pentru domeniul de licență.

Printre titlurile donate se numără lucrări precum „Însemnări de istorie literară” de Zamfir Bălan, „Documente privind istoria Brăilei – Răspunsurile la chestionarele Densușianu” (volumele I și II), editate de Ionel Cândea, Zamfir Bălan și Costin Croitoru, dar și studii de specialitate semnate de Costin Croitoru, precum „Fortificații lineare romane în stânga Dunării de Jos (II)” sau „Contribuții la muzeul lexicului românesc: numele de monede (I)”.
De asemenea, au fost oferite publicații precum „Analele Brăilei”, dar și volume semnate de Panait Istrati, inclusiv ediții traduse în limba franceză, precum „Chira Chiralina” și „Moș Anghel”.
Vizita consolidează relația dintre mediul academic și cel muzeal și deschide noi perspective pentru colaborare, cercetare și formarea profesională a studenților. Felicitări!



