Galeria de Artă din Constanța s-a redeschis publicului și comunității creative
Situată în centrul orașului, pe Strada Ștefan cel Mare nr. 15, Galeria de Artă din Constanța s-a redeschis publicului și comunității creative locale. Prima expoziție inaugurată în spațiul reamenajat se intitulează „Sea Sisters. Povești la malul mării” și reunește creațiile unor artiste contemporane emergente și consacrate, ale căror practici sunt profund conectate cu spațiul dobrogean și cu Marea Neagră.
Expoziția este organizată de Cazinoul din Constanța, în parteneriat cu Art Safari, și este conectată simbolic la expoziția centrală dedicată Reginei Maria a României, recent deschisă la Cazino, ca un omagiu adus suveranei în calitate de susținătoare a femeilor artiste.
Intrarea la Galeria de Artă este gratuită, iar programul de vizitare este de miercuri până duminică, între orele 10:00 – 18:00.
Spațiu modern pentru artă contemporană și artiști locali
După mai mulți ani în care spațiul a fost închis pentru lucrări de renovare, Galeria de Artă din Constanța se redeschide într-o formulă modernă, dedicată expozițiilor de artă și evenimentelor menite să apropie publicul de comunitatea creativă și de arta contemporană, cu accent pe promovarea talentului local.
Galeria își propune să rămână, în linie cu rolul său tradițional, un loc de afirmare și recunoaștere pentru artiști consacrați sau emergenți, membri activi ai organizațiilor profesionale locale din domeniul artelor vizuale.
Redeschiderea Galeriei contribuie și la conturarea unui nou circuit cultural-turistic al orașului, care conectează arta contemporană cu colecțiile de patrimoniu ale Muzeului de Artă din Constanța și cu Cazinoul din Constanța, spațiu care își reconfirmă rolul de destinație culturală și muzeală prin expozițiile organizate în parteneriat cu Art Safari.
Expoziția „Sea Sisters. Povești la malul mării”
Prima expoziție inaugurată la Galeria de Artă din Constanța este dedicată creațiilor unor artiste contemporane care explorează, în diferite forme, relația lor cu marea și cu spațiul dobrogean.
Discursul curatorial continuă simbolic ideea de patronaj artistic susținută de Regina Maria a României și reprezintă o extensie a expoziției centrale deschise la Cazinoul din Constanța – „Ea: Regina și marea”.
Expoziția „Sea Sisters – Povești la malul mării” prezintă perspective ludice, nostalgice, solitare sau traversate de umor ale unor artiste pentru care marea este parte integrantă din universul lor creativ.
Prin selecția unor lucrări realizate exclusiv de femei artiste, expoziția face trimitere și la perioada Asociației Femeilor Pictore și Sculptore, una dintre cele mai importante inițiative dedicate afirmării artistelor din România în perioada interbelică. Asociația a fost înființată la București în anul 1916, cu susținerea Reginei Maria, de artistele Cecilia Cuțescu-Storck și Olga Greceanu.
Artistele participante
Lucrările expuse la Galeria de Artă din Constanța sunt semnate de:
Ana Bănică, Irina Dragomir, Mădălina Andronic, Nadina Stoica, Mimi Pleșoioanu, Anca Benera, Iuliana Vîslan, Ecaterina Vrana, Ana Chiorean, Alina Aldea, Ana TN Bănică, Magda Pelmuș, Roxana Benea, Flavia Lupu, Alexandra Tudosia, Carmen Marin, Adriana Hodorcă și Alexandra Grigore.
Expoziția „Sea Sisters. Povești la malul mării” este îngrijită de Ioana Ciocoiu.
Administrare și evenimente viitoare
Galeria de Artă din Constanța este administrată de societatea Patrimoniu Constanța Litoral, aceeași entitate care administrează și Cazinoul din Constanța.
Detalii despre modalitatea de închiriere a spațiului, precum și despre calendarul evenimentelor expoziționale și educaționale organizate în cadrul galeriei vor fi făcute publice în perioada următoare.



