Constanța: Restricții de trafic în Noaptea de Înviere
Învierea Domnului aduce, în fiecare an, lumină, speranță și liniște în suflete. Și anul acesta, constănțenii sunt invitați să participe la manifestările religioase dedicate credinței și tradiției.
Slujba de Înviere va fi organizată în aer liber, la altarul de vară din curtea Catedralei Arhiepiscopale „Sfinții Apostoli Petru și Pavel”.
Pe 11 aprilie 2026, în jurul orei 23:00, va avea loc o procesiune religioasă pentru întâmpinarea ierarhului care va aduce Sfânta Lumină pe mare.
Procesiunea va porni de la Catedrala Arhiepiscopală „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” și va urma traseul: strada Arhiepiscopiei – bulevardul Regina Elisabeta – faleza Cazinoului – Portul Tomis, cu revenire pe același traseu.
Pentru desfășurarea în siguranță a evenimentului, în perioada 11 aprilie 2026, ora 21:00 – 12 aprilie 2026, ora 03:00, vor fi impuse restricții de circulație în zona peninsulară:
- pe strada Arhiepiscopiei, între strada Ion Cantacuzino și bulevardul Regina Elisabeta;
- pe strada Revoluția din 22 Decembrie 1989, între bulevardul Regina Elisabeta și strada Teodor Valahu.
Pe durata procesiunii vor putea fi impuse și alte restricții temporare de trafic pe traseul de deplasare.
Participanții și șoferii sunt sfătuiți să respecte indicațiile polițiștilor și ale forțelor de ordine și să folosească rute alternative pentru evitarea zonelor restricționate.


