Actualitate

Giurgiu: Marfă contrafăcută de peste 2 milioane de lei

Polițiștii de frontieră din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Giurgiu au descoperit 10.076 de produse de îmbrăcăminte, încălțăminte și parfumerie, toate inscripționate cu denumirea unor mărci protejate, despre care există suspiciunea că sunt contrafăcute.

În perioada 4–8 martie, la diferite intervale orare, polițiștii din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Giurgiu, împreună cu lucrători ai Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Giurgiu, au oprit pentru control, în cadrul unor acțiuni tip BLITZ, mai multe mijloace de transport pe DN5.

Autovehiculele se deplasau pe direcțiile Turcia, Ucraina, Germania și Republica Moldova.

În urma verificărilor, au fost descoperite 10.076 de produse – articole de îmbrăcăminte, încălțăminte și parfumuri – toate purtând denumirea unor mărci protejate și susceptibile a fi contrafăcute. Bunurile aparțineau unor cetățeni ucraineni, moldoveni și turci, care nu au putut prezenta documente de proveniență.

Produsele, estimate la o valoare de aproximativ 2.092.250 de lei, dacă ar fi fost comercializate ca produse de marcă, au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor, iar polițiștii au întocmit dosare penale.

Cercetările sunt efectuate pentru infracțiunea de punere în circulație a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată, faptă care prejudiciază titularul mărcii. La finalizarea anchetei vor fi propuse soluții legale prin unitatea de parchet.

Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Giurgiu desfășoară constant acțiuni, alături de celelalte instituții competente, pentru prevenirea și combaterea faptelor ilegale, inclusiv a traficului cu produse contrafăcute.

Articole similare

Back to top button