ActualitateAdministrațiePolitic

Situația de pe Canalul Sulina, o săptămână de tăcere la MTI

Doar Partidul AUR a cerut public explicații

Deși Ucraina a anunțat deja public ce ar urma să se întâmple pe Canalul Sulina, Ministerul Transporturilor și Infrastructurii din România nu a confirmat, dar nici nu a infirmat informațiile. În plus, din câte am putut identifica, nicio altă formațiune politică, în afară de AUR, nu a abordat public subiectul.

Pe 8 octombrie, am relatat, citând surse din mediul guvernamental care au dorit să-și păstreze anonimatul, că Ministerul ucrainean pentru Refacere, Infrastructură și Transporturi ar fi transmis Ministerului Transporturilor și Infrastructurii (MTI) o adresă oficială. Kievul ar cere aprobarea pentru detașarea și găzduirea la sediul AFDJ Galați a unui înalt oficial al Autorității Porturilor Maritime din Ucraina (SE USPA). Scopul declarat: familiarizarea cu procedurile românești, schimbul de informații operative și „îmbunătățirea coordonării navigației” pe Canalul Sulina.

De atunci, redacția a cerut public MTI, inclusiv ministrului interimar Radu Miruță, să confirme sau să infirme existența adresei și să facă public răspunsul dat părții ucrainene. La momentul publicării nu am primit niciun răspuns. Unele solicitări adresate ministerului încă din august rămân și ele fără răspuns.

Kievul vorbește deschis în timp ce Bucureștiul tace

Pe 9 octombrie, am arătat că partea ucraineană a vorbit deja despre subiect. Potrivit portalului ucrainean CFTS, ministrul transporturilor Mîkola Kalașnik, aflat într-o vizită de lucru în România, a declarat că Ucraina are nevoie de cel puțin 10 nave pe intrare și 10 pe ieșire zilnic prin Sulina și că există „înțelegeri concrete” pentru creșterea capacității.

El a spus că, până la sfârșitul acelei săptămâni, partea română ar urma să trimită o invitație unui reprezentant al autorității portuare ucrainene pentru „dispecerizarea comună” a navelor.

Printre alte puncte menționate se numără o zi de trecere în regim exclusiv pentru navele din porturile ucrainene, dacă se acumulează nave la ieșire, și trecerea prioritară a mărfurilor ucrainene.

Sursa ucraineană este singura care reproduce aceste declarații. MTI nu le-a confirmat și nu le-a infirmat, iar din surse deschise nu se poate stabili ce înseamnă concret „dispecerizare comună”: un simplu schimb de date sau un rol în stabilirea ordinii de trecere pe canal.

Cooperarea nu începe acum

Contactele pe această temă nu sunt noi. La sfârșitul lunii august, potrivit Administrației Porturilor Maritime din Ucraina, oficiali din cele două țări au stabilit crearea unui centru de coordonare între USPA și AFDJ, pentru interacțiune operațională constantă și coordonarea mișcării flotei.

Decizia a fost luată la o întâlnire cu reprezentanți ai MTI, ai AFDJ și ai Comisiei Europene, alături de continuarea proiectului PRIMUS, care vizează navigația pe timp de noapte.

La o întâlnire pe aceeași temă, secretarul de stat MTI, domnul Ionel Scrioșteanu a declarat public că agenda urmărește îmbunătățirea comunicării pentru un trafic mai fluid.

În aceeași perioadă, directoarea AFDJ, doamna Angela Stela Ivan, a explicat că există un mecanism convenit între România, Republica Moldova și Ucraina pentru repartizarea traficului: 40% pentru Ucraina, 40% pentru România și 20% pentru Moldova.

Ministerul a fost, așadar, parte la discuțiile despre un centru comun. Ceea ce nu s-a explicat public este dacă prezența unui oficial ucrainean la Galați și mecanismele evocate de Kiev, precum ziua exclusivă și trecerea prioritară, fac parte din acel centru sau merg dincolo de el.

AUR cere clarificări

Singura reacție politică pe care am identificat-o aparține Alianței pentru Unirea Românilor, al cărei comunicat a fost preluat, printre altele, de Agerpres.

Partidul AUR senatorul AUR, Cezar Petre și deputatul AUR de Tulcea Elena Doboș
FOTO: Partidul AUR senatorul AUR, Cezar Petre și deputatul AUR de Tulcea Elena Doboș

Pe 8 octombrie, după apariția articolului nostru, senatorul AUR Cezar Petre, membru al Comisiei pentru transporturi și infrastructură din Senat, a adresat o întrebare parlamentară ministrului Radu Miruță.

El cere să se precizeze dacă cererea Ucrainei a fost analizată, aprobată sau este încă în analiză și în ce condiții ar putea avea loc cooperarea. Întrebarea ridică și problema efectelor asupra priorităților de circulație, a costurilor operatorilor români și a accesului nediscriminatoriu la infrastructura de navigație.

Deputata AUR de Tulcea Elena Doboș a depus o interpelare către premierul Ilie Bolojan. Ea cere o evaluare a riscurilor pentru securitatea națională pe care le-ar putea genera accesul unui oficial străin la datele și deciziile operative ale AFDJ Galați. Parlamentara susține că decizia privind trecerea navelor „trebuie să rămână exclusiv a statului român”.

Nu am găsit declarații pe această temă din partea altor partide, iar MTI nu a răspuns solicitărilor noastre.

Ce are dreptul să afle publicul

Colaborarea cu Ucraina pe culoarul dunărean este o politică asumată public de statul român, iar tranzitul cerealelor are importanță pentru Ucraina și pentru piețele mondiale.

Nimeni nu cere ministerului să accepte sau să respingă o cerere în fața presei. Se cere să spună dacă adresa există, ce răspuns a primit Kievul, ce atribuții ar avea un eventual reprezentant ucrainean și cum se încadrează „zilele exclusive” în regulile aplicabile tuturor utilizatorilor canalului.

Pentru armatorii și operatorii români, miza este concretă. O zi de trecere în regim exclusiv sau o prioritizare a navelor din porturile ucrainene înseamnă timp de așteptare în plus pentru celelalte nave, iar timpul de așteptare se traduce în costuri.

Ele se adaugă la alte presiuni: Dunărea scăzută, cozile din radă și primele de asigurare mai mari după extinderea zonei de risc din Marea Neagră.

Redacția va actualiza materialul imediat ce primește răspunsurile MTI și AFDJ Galați.

Articole similare

Back to top button