A patra licitație pentru Șantierul Naval Damen Mangalia
Șantierul Naval Damen Mangalia intră într-o nouă etapă a procedurii de vânzare, după ce la primele trei licitații nu s-a prezentat niciun potențial investitor. A fost programată cea de-a patra licitație pentru activul funcțional aflat în procedură de faliment.
Prețul de pornire rămâne de 184.045.760,63 de euro, fără TVA, reprezentând 100% din valoarea de piață stabilită pentru activul funcțional al Șantierului Naval Damen Mangalia.
Pachetul este scos la vânzare în bloc, într-un singur lot, și cuprinde o infrastructură industrială de mari dimensiuni. Sunt incluse terenuri cu o suprafață totală de aproximativ 181.500 de metri pătrați, construcțiile C1-C98, trei docuri uscate cu dimensiunile de 302×48 de metri, 322×48 de metri și 360×60 de metri și aproximativ 1.590 de metri liniari de cheu.
Pachetul cuprinde și hala de asamblare, cu o suprafață de peste 10.500 de metri pătrați, ateliere, platforme, căi de rulare, drumuri și rețele.
Potrivit lichidatorului judiciar, oferta include și unități de cazare, două terenuri libere și bunurile mobile necesare exploatării șantierului. Printre acestea se află echipamente, utilaje și instalații, macarale portal cu capacități de până la 1.000 de tone, macarale mobile, transportoare și linii pentru diferite activități de producție. În total, inventarul cuprinde aproximativ 40.300 de poziții.
În prezent, activitatea de la Mangalia este redusă la minimum. Potrivit directorului general interimar al Șantierului Naval 2 Mai SA, Doru Jianu, 106 persoane mai vin zilnic la serviciu, fără să lucreze însă în producție. Acestea desfășoară activități în domenii precum paza, mentenanța principalelor utilaje și resursele umane.
În același timp, statul român, prin Șantierul Naval 2 Mai SA, și holdingul olandez Damen își dispută în instanță interesele și sumele aflate în joc.
Dacă nici la această licitație nu va fi oferit prețul de evaluare, procedura poate fi reluată în cel mult 30 de zile, cu un preț de pornire reprezentând 75% din valoarea inițială. Ulterior, prețul poate ajunge la 50% din cel stabilit pentru prima licitație, respectiv aproximativ 92 de milioane de euro.
Terenul de 793.274 de metri pătrați din incinta șantierului face parte din domeniul public al statului român și este concesionat pentru 49 de ani către Șantierul Naval 2 Mai SA.



