Memoria Dunării: Pe Dunărea românească, o epavă la fiecare 12 kilometri!

Vara asta, Dunărea a scăzut din nou până aproape de fund. Am văzut la știri, ca toată lumea, imaginile devenite deja obișnuite în ultimii ani: bancuri de nisip ieșite din apă, ambarcațiuni blocate în nămol, iar în Serbia și Ungaria, carcasele ruginite ale unor nave germane scufundate în 1944, în timpul retragerii din fața armatei sovietice. Presa românească a scris despre asta de câteva ori în 2022, în 2024, dar mai ales acum, în vara lui 2026, când nivelul fluviului a coborât iar spre praguri istorice, iar la Cernavodă un reactor a fost oprit temporar din lipsă de apă de răcire.

Ce nu am văzut la știri este o hartă a ceea ce se află, de fapt, sub luciul Dunării, pe porțiunea românească. Am acest tabel în față: 86 de rânduri, întocmite de Regia Autonomă Administrația Fluvială a Dunării de Jos Galați (AFDJ-RA Galați), instituția care ține evidența oficială a epavelor de pe sectorul românesc al fluviului.

86 de epave, un fluviu de 1.075 de kilometri

Dunărea curge prin România pe aproximativ 1.075 de kilometri. Dacă împărțim la cele 86 de epave înregistrate oficial de AFDJ, rezultă o epavă la exact 12,5 kilometri, o navă scufundată sau eșuată la fiecare câțiva kilometri de mal, între Bazinul Sulina și granița de vest a sectorului fluvial.

Din cele 86 nave abandonate, o singură navă a fost ranfluată în mod confirmat: barja nr. 901315, parte a unui convoi împins, scoasă din apă pe 26 aprilie 2020 de o firmă specializată în lucrări subacvatice. Celelalte 85 rămân, potrivit documentului, pe fundul Dunării, fără nicio confirmare oficială privind ridicarea lor.

Pentru câteva dintre ele au existat, la un moment dat, tentative de ranfluare, un șlep motor, o barjă, o dragă numită sugestiv „Dragon”, dar lucrările au fost abandonate sau nu au fost finalizate, conform notelor din coloana de „demersuri/proceduri” a evidenței AFDJ.

Câteva rânduri din tabel spun povești vechi de opt decenii: patru epave datează din timpul războiului din 1916, semnalizate azi cu geamanduri de autoritatea portuară sârbă. Nu e o coincidență izolată, Dunărea a tot scos la iveală, în ultimii ani de secetă, urme similare din Al Doilea Război Mondial, la Prahovo, în Serbia, unde zac epavele flotei germane scufundate în 1944.

Firme mari, nave abandonate

Un tipar reapare de mai multe ori în tabel: nume de firme cunoscute în piața de transport fluvial, cu epave înregistrate pe numele lor de ani buni, fără ca situația să fie rezolvată. O companie brăileană foarte cunoscută, apare ca proprietar la patru epave diferite din tabel, scufundate în ani diferiți, de la 2002 până în 2017.

O altă firmă bucureșteană, aflată, potrivit documentului, în procedură de faliment, figurează ca proprietar la două epave din zona Sulina.

Există și un caz în care proprietarul înregistrat e o companie cu sediul în Insulele Virgine Britanice, pentru o barjă scufundată undeva pe cursul Dunării, la 26 de metri adâncime.

Legea nu lasă loc de ambiguitate cu privire la cine trebuie să acționeze. Ordonanța Guvernului nr. 42/1997 privind transportul maritim și pe căile navigabile interioare, republicată, prevede la articolul 103 că proprietarul sau operatorul unei nave eșuate ori scufundate are obligația să o ranflueze sau să o dezeșueze și să curețe albia, într-un termen stabilit de căpitănia de port, între 10 și 60 de zile de la notificare. Dacă proprietarul nu își îndeplinește obligația, legea prevede că administrația portuară poate face ea lucrările, pe cheltuiala proprietarului, iar dacă acesta tot nu plătește, nava și bunurile recuperate pot fi vândute pentru acoperirea costurilor.

Tabelul primit de la AFDJ arată, în dreptul multor epave, exact stadiul intermediar pe care legea îl anticipează: notificări trimise, proceduri deschise, dar fără o rezolvare finală consemnată în evidență.

Ce rămâne nespus în tabel

Documentul AFDJ este corect și onest în privința limitelor lui: instituția ține o evidență administrativă, actualizată „periodic, în funcție de informațiile disponibile”, nu o bază de date completă și verificată în teren pentru fiecare epavă.

Pentru date despre sancțiuni aplicate sau măsuri contravenționale, AFDJ trimite mai departe către Autoritatea Navală Română și căpităniile de port.

Rămân, deci, întrebări deschise pe care documentul nu le lămurește: câte dintre cele 85 de epave nescoase reprezintă azi un pericol real pentru navigație, mai ales în anii de secetă, când nivelul scade și albia devine mai puțin adâncă acolo unde odinioară o epavă stătea complet acoperită de apă?

Și câte dintre firmele-proprietar mai există, de fapt, ca să răspundă vreodată unei notificări?

La acestea, pentru moment, nu avem un răspuns, dar le las aici, ca următor pas al acestei investigații jurnalistice.

(Va urma)