ActualitateAdministrație

Semafoarele inteligente din Tulcea, testate în trafic

Prima zi de școală a coincis, la Tulcea, cu începutul testării noilor semafoare inteligente instalate pe străzile municipiului. Primele reacții din trafic au apărut deja, unii șoferi observând, în special pe strada Babadag, lipsa unei sincronizări între sistemele de semaforizare. În cursul zilei de marți, semafoarele de pe această arteră funcționau cu lumină galbenă intermitentă.

Primarul municipiului Tulcea, Ștefan Ilie, a explicat că sistemele sunt în prezent în perioada de testare, iar procedurile sunt realizate în cadrul proiectului european de modernizare a infrastructurii rutiere, în colaborare cu Poliția Rutieră. Edilul estimează că toate semafoarele noi vor fi puse în funcțiune până la finalul lunii septembrie.

„Facem probe, iar toată această acțiune este dată, pe de o parte, de proiectul european, dar se află în strânsă legătură cu Poliția Rutieră, nu neapărat cu Poliția Locală, cât cu Poliția Națională Rutieră”, a declarat Ștefan Ilie.

În această perioadă sunt testate sistemele de dirijare a traficului de pe străzile Babadag, Isaccei și 1848. Pe măsură ce lucrările de modernizare a arterelor se apropie de final, semafoarele vechi sunt înlocuite cu echipamente noi, iar în punctele în care anterior nu exista semaforizare sunt realizate primele teste.

Un astfel de caz este intersecția dintre străzile Rezervorului și Babadag, unde municipalitatea a introdus pentru prima dată un sistem de semaforizare. Potrivit primarului, autoritățile și-ar fi dorit amenajarea unui sens giratoriu, considerat o soluție mai eficientă pentru fluidizarea circulației, însă configurația zonei nu permite o astfel de investiție.

În apropierea intersecției se află Penitenciarul, INCDDD, DSVSA, o stație de carburanți și o școală, iar spațiul disponibil nu este suficient pentru realizarea unui sens giratoriu care să permită inclusiv manevrele unui autobuz. În aceste condiții, municipalitatea a optat pentru semaforizare, cu perspectiva unei eventuale lărgiri a străzilor în viitor.

O altă noutate este reprezentată de semafoarele acționate prin buton de către pietoni. Un astfel de sistem urmează să funcționeze și pe strada Isaccei. Primarul susține că soluția a fost deja testată cu rezultate bune pe strada 1848, unde semafoarele cu buton sunt utilizate de aproximativ doi ani.

„Cele pe care le-am pus încă de acum doi ani de zile, pe 1848, au un efect foarte bun. Adică și-au dovedit eficiența. Oamenii s-au învățat cu ele, nu produc ambuteiaje, deci sunt bune aceste semafoare cu buton la trecerile de pietoni”, a precizat Ștefan Ilie.

Testarea noilor sisteme se desfășoară în două etape. Prima presupune racordarea semafoarelor la sistemele automatizate, la alimentarea cu energie și la componentele care țin de gestionarea traficului rutier. Ulterior va fi verificată funcționarea efectivă a semafoarelor în condiții de trafic.

Procesul este influențat și de stadiul lucrărilor de infrastructură. Pe strada Babadag, de exemplu, intervențiile nu sunt încă finalizate, urmând să fie turnat și al doilea strat de asfalt. Traficul este în continuare deviat, iar în funcție de lucrările aflate în desfășurare sunt utilizate balize și alte elemente de semnalizare temporară.

Edilul a subliniat că semafoarele nu au fost instalate fără avize sau fără coordonarea Poliției Rutiere și și-a exprimat încrederea că sistemele vor funcționa corespunzător după finalizarea tuturor testelor.

„Eu sper ca la finalul acestei luni să funcționeze toate semafoarele”, a declarat primarul.

Semafoarele inteligente și inteligența artificială

Ștefan Ilie a făcut și o precizare referitoare la tehnologia utilizată pentru coordonarea noilor sisteme. Primarul a subliniat că softurile inteligente care gestionează semafoarele nu trebuie confundate cu instrumentele de inteligență artificială de tipul celor utilizate pe telefoane sau în aplicațiile comerciale.

Potrivit edilului, soluții software tot mai complexe sunt integrate în administrația publică și pot fi întâlnite în domenii precum gestionarea traficului, cataloagele școlare, sistemele de supraveghere video, taxele și impozitele sau domeniul medical.

„Softurile care coordonează acum semafoarele, cataloagele școlare, camerele video, taxele și impozitele sau chiar operațiile în chirurgie au început să cuprindă elemente de inteligență artificială, care înseamnă altceva decât AI-ul de pe telefon”, a explicat Ștefan Ilie.

Primăria urmărește ca, după finalizarea etapelor de testare și a lucrărilor de infrastructură, noile sisteme să contribuie la o gestionare mai eficientă a traficului din municipiul Tulcea.

Articole similare

Back to top button