ActualitateInternațional

Președinta Bulgariei reclamă lipsa de progres în proiectul podului Ruse–Giurgiu

Iliana Iotova a criticat întârzierile înregistrate de proiectul celui de-al treilea pod peste Dunăre dintre Ruse și Giurgiu, afirmând că nu înțelege de ce autoritățile române continuă să aibă rezerve față de realizarea investiției.

Potrivit declarațiilor sale, Europa de Sud-Est se confruntă cu un deficit major de conectivitate într-un context în care situația de securitate din regiunea Mării Negre impune dezvoltarea rapidă a infrastructurii de transport.

Iotova a susținut că blocarea proiectului contribuie la menținerea cozilor kilometrice de camioane din zona Ruse și afectează fluxurile comerciale dintre Bulgaria și România.

„Nu pot să explic de ani de zile de ce colegii noștri români continuă să aibă rezerve cu privire la construirea acestui pod”, a declarat oficialul bulgar, cerând ca subiectul să fie ridicat la cel mai înalt nivel politic între Sofia și București. (Sursa: dunavmost.com)

Președinta Bulgariei a subliniat că există deja finanțare pentru studiile preliminare ale proiectului, însă acesta nu beneficiază de suficient sprijin la nivel european. Ea a mai afirmat că regiunea balcanică rămâne insuficient conectată prin infrastructura rutieră și feroviară, ceea ce limitează dezvoltarea economică și mobilitatea în zonă.

Proiectul care ar urma să lege Ruse de Giurgiu printr-un nou pod peste Dunăre este analizat de mai mulți ani.

Autoritățile din cele două țări desfășoară studii de fezabilitate și evaluări tehnice, iar finalizarea investiției este considerată esențială pentru fluidizarea traficului dintre România și Bulgaria și pentru dezvoltarea coridoarelor europene de transport.

Articole similare

Back to top button