Cultură, Turism și Istorie

Plajele de pe litoral, sub „atacul” algelor

Administrația Bazinală de Apă Dobrogea-Litoral (ABADL) transmite că prezența algelor pe plajele românești în această perioadă reprezintă un fenomen natural, influențat de temperaturile ridicate, curenții marini și condițiile specifice ecosistemului din Marea Neagră.

Potrivit reprezentanților instituției, algele se dezvoltă în mod natural pe fundul mării, în zonele cu adâncimi mici, unde apa este caldă, iar lumina solară și condițiile din mediul marin favorizează dezvoltarea vegetației. Ulterior, curenții marini desprind algele și le transportă către țărm.

ABADL precizează că intervențiile pentru îndepărtarea algelor pot avea loc doar după ce acestea ajung pe uscat, la linia țărmului. Din acest motiv, chiar și după efectuarea lucrărilor de curățare, noi cantități de alge pot fi aduse la mal, în funcție de direcția curenților și de evoluția condițiilor meteorologice.

Pentru menținerea plajelor curate, echipele Sistemului de Gospodărire a Apelor Constanța intervin zilnic pe întreg litoralul românesc, de la Năvodari până la Vama Veche. Acțiunile de salubrizare sunt desfășurate, de regulă, seara, după plecarea turiștilor de pe plajă, astfel încât utilizarea utilajelor să nu afecteze activitatea de pe litoral și siguranța persoanelor aflate în zonă.

Reprezentanții instituției subliniază că algele aduse la țărm pot crea un disconfort vizual și olfactiv, în special în perioadele cu temperaturi ridicate, însă apariția acestora face parte din dinamica naturală a ecosistemului marin și nu reprezintă un fenomen neobișnuit.

Autoritățile monitorizează permanent situația și intervin în zonele în care se acumulează cantități importante de alge, pentru ca plajele să fie menținute în condiții cât mai bune pentru turiști.

Potrivit ABADL, fenomenul poate continua pe parcursul perioadelor caniculare, atât timp cât temperatura apei mării rămâne ridicată, iar curenții marini favorizează transportul algelor către țărm.

Articole similare

Back to top button