Economie

Pensiile rămân înghețate în 2026

Pensionarii din România nu trebuie să își facă așteptări privind o eventuală indexare a pensiilor nici în 2026. Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, a declarat că este prematură o discuție despre majorări, subliniind că orice ajustare trebuie realizată „într-un mod sustenabil”, în funcție de evoluția execuției bugetare.

Ultima indexare a avut loc la 1 ianuarie 2024, când punctul de pensie a crescut cu 13,8%. O nouă ajustare ar fi trebuit aplicată la 1 ianuarie 2025, însă Guvernul a amânat măsura prin ordonanță de urgență. Valoarea punctului de referință a rămas la 81 de lei, iar bugetul pentru 2026 nu prevede nicio indexare.

Alexandru Nazare a avertizat că majorările acordate în trecut fără surse financiare solide au afectat stabilitatea bugetară. Potrivit acestuia, fără înghețarea pensiilor, ținta de deficit pentru 2026 nu ar putea fi respectată.

La rândul său, ministrul Muncii, Florin Manole, a declarat că o creștere nu mai poate fi amânată pe termen lung, însă nu este prevăzută pentru 2026, ci pentru 2027. Procentul majorării va fi stabilit în funcție de evoluția economiei și de execuția bugetară.

Astfel, în 2026 pensiile vor rămâne la nivelul din 2025, iar pierderea puterii de cumpărare se va resimți în continuare, pe fondul inflației și al creșterii prețurilor.

Articole similare

Back to top button