Articole recente
-
Actualitate
DENTA & ROMMEDICA & SNOO 2026 aduce în prim-plan, la Romexpo, un program științific consistent și cele mai recente tehnologii
Numărătoarea inversă a început: vineri, 16 octombrie 2026, ROMEXPO își deschide porțile pentru cea mai amplă platformă dedicată sănătății, stomatologiei, opticii și tehnologiei medicale din această toamnă. Timp de 3 zile, în Pavilionul B2, ROMEXPO reunește sub aceeași platformă DENTA, ROMMEDICA și Salonul Național de Optică și Optometrie (SNOO). Evenimentul…
-
Actualitate
Repornirea centralei de la Cernavodă, puțin probabilă în următoarele zece zile
Repornirea centralei nucleare de la Cernavodă este puțin probabilă în următoarele zece zile, din cauza nivelului foarte scăzut al Dunării. Secretarul de stat în Ministerul Energiei, Cristian Bușoi, a declarat luni, pentru AGERPRES, că nu a fost stabilită o dată pentru reluarea activității, dar a subliniat că nu există riscul…
-
Actualitate
Șeful Forțelor Maritime de Autoapărare ale Japoniei, în vizită la Constanța
Șeful Statului Major al Forțelor Navale Române, viceamiralul Mihai Panait, l-a primit, în perioada 8–10 octombrie 2026, la Constanța, pe amiralul Akira Saito, șeful Statului Major al Forțelor Maritime de Autoapărare ale Japoniei. Vizita oficială a reprezentat o premieră în relațiile dintre cele două structuri militare. Potrivit Forțelor Navale Române,…
-
Economie
Dunărea, deblocată la Capidava: navigația a fost reluată pe un singur sens
Navigația pe Dunăre a fost reluată la kilometrul 280, în dreptul localității Capidava, după câteva zile de blocaj. Se circulă însă deocamdată doar pe un sens. Traficul fusese paralizat după eșuarea navei VOLUNTAS la Capidava, despre care v-am relatat în articolul anterior. Mameloane pe șenal: pescajul a scăzut la 1,20…
-
Internațional
Marea Neagră a fost declarată zonă de război de asigurători. Cine plătește factura?
O circulară a pieței londoneze de asigurări a redesenat harta riscului în Marea Neagră. Iar atacul din 5 octombrie, soldat cu morți și o navă scufundată lângă Platforma Pescăruș, arată că schimbarea nu rămâne pe hârtie. Pe 16 septembrie 2026, Comitetul Comun de Război (Joint War Committee, JWC) al pieței…
-
Actualitate
Pod peste canalul Caraorman, propus pentru bugetul CJ Tulcea din 2027
Construirea unui pod peste canalul Caraorman ar putea fi inclusă în bugetul Consiliului Județean Tulcea pentru anul 2027. Propunerea a fost formulată de consilierul județean Nicolae Chichi, în cadrul ședinței ordinare de luna trecută, pentru îmbunătățirea accesului către localitate. Inițiativa vine în contextul în care lucrările la drumul comunal dintre…
-
Actualitate
Delta Dunării, promovată în Sevilla
Delta Dunării este promovată în orașul spaniol Sevilla, în cadrul campaniei „Rumanía inspira”, derulată de Ministerul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului pentru atragerea turiștilor spanioli în România. În perioada 5 octombrie – 1 noiembrie 2026, un tramvai colantat integral cu imagini reprezentative pentru România circulă pe traseul Metrocentro, în zona…
-
Actualitate
Guvernul caută soluții pentru accelerarea vânzării Liberty Galați
Situația combinatului siderurgic Liberty Galați a fost analizată la Guvern, în cadrul Comitetului interministerial pentru protejarea intereselor statului. În urma discuțiilor, au fost convenite măsuri pentru menținerea serviciilor esențiale, protejarea infrastructurii industriale și accelerarea procesului de vânzare. Potrivit unui mesaj transmis salariaților de conducerea locală a combinatului, măsurile urmăresc depășirea…
-
Actualitate
Dunărea scade alarmant, dar nivelul apei crește la Galați, Brăila, Isaccea și Tulcea
Dunărea se confruntă cu niveluri extrem de scăzute, însă în sectorul maritim al fluviului situația este exact opusă. În porturile Brăila, Galați, Isaccea și Tulcea, nivelul apei crește cu aproximativ doi centimetri pe zi, în contrast cu situația hidrologică de pe restul fluviului. Potrivit specialiștilor, acest fenomen este influențat de…
-
Actualitate
Dunărea, la numai 3 centimetri de limita critică la Cernavodă
Așa cum scriam și în articolul precedent, situația pe Dunăre a devenit una critică! După ce o navă a eșuat în aval de Cernavodă și a blocat navigația deși avea o diferență de pescaj de numai 5cm, acum vin știri și mai îngrijorătoare! Nivelul fluviului a coborât la -259 cm,…