ActualitateEconomie

Finanțări de până la 200.000 de euro pentru microîntreprinderile din Delta Dunării

Microîntreprinderile din mediul urban și rural din arealul ITI Delta Dunării vor putea obține finanțări nerambursabile cuprinse între 20.000 și 200.000 de euro pentru dezvoltarea afacerilor, achiziția de echipamente și creșterea competitivității. Proiectele vor putea fi depuse în perioada 21 decembrie 2026 – 29 ianuarie 2027.

Autoritatea de Management pentru Programul Regional Sud-Est 2021–2027 a anunțat lansarea apelului competitiv PRSE/1.6/A.1/ITI/1/2026, destinat microîntreprinderilor din teritoriul acoperit de Instrumentul Teritorial Integrat (ITI) Delta Dunării.

Bugetul total al apelului este de 9.636.132 de euro, din care 8.190.712 euro reprezintă contribuția Fondului European de Dezvoltare Regională (FEDR), iar diferența provine de la bugetul de stat.

Finanțarea nerambursabilă poate acoperi până la 90% din cheltuielile eligibile, beneficiarii urmând să asigure contribuția proprie de minimum 10%.

Programul sprijină investițiile productive, modernizarea activităților economice și dezvoltarea întreprinderilor mici, inclusiv prin achiziția de echipamente și crearea de locuri de muncă.

Sunt eligibile microîntreprinderile care desfășoară activități în mediul urban sau rural din arealul ITI Delta Dunării și îndeplinesc condițiile prevăzute în ghidul solicitantului.

Fiecare proiect trebuie să vizeze un singur domeniu de activitate, corespunzător unei clase CAEN Rev. 3, care poate reprezenta activitatea principală sau secundară a firmei.

În cazul achiziției de echipamente mobile, acestea trebuie înregistrate fiscal la sediul social sau la punctul de lucru al beneficiarului din arealul ITI Delta Dunării, cu respectarea condițiilor de utilizare prevăzute în ghid.

O condiție obligatorie este includerea în proiect a cel puțin unei activități sociale, educaționale, de mediu sau de voluntariat în fiecare an al perioadei de implementare și de durabilitate.

Aceste activități pot include acțiuni de ecologizare, sprijinirea persoanelor vulnerabile, educație digitală pentru vârstnici sau promovarea producătorilor locali. Costurile vor fi suportate din resursele beneficiarilor, nefiind eligibile pentru finanțare.

Totodată, firmele care primesc sprijin financiar trebuie să își mențină activitatea timp de minimum trei ani de la efectuarea plății finale.

Cererile de finanțare se depun exclusiv prin platforma MySMIS2021, începând cu 21 decembrie 2026, ora 10:00, până la 29 ianuarie 2027, ora 14:00.

Microîntreprinderile interesate trebuie să consulte ghidul solicitantului și să pregătească documentația necesară înainte de deschiderea sesiunii de depunere.

Articole similare

Back to top button