ActualitateEconomieInvestigații

Noua conducere la APDM Galați, într-un moment strategic pentru Dunărea maritimă

Compania Națională „Administrația Porturilor Dunării Maritime” SA Galați intră într-o nouă etapă administrativă, odată cu numirea unei noi echipe executive care va coordona dezvoltarea infrastructurii portuare dunărene în următorii ani. Decizia vine într-un moment în care Dunărea își consolidează rolul strategic în transportul european de mărfuri, iar porturile gălățene devin tot mai importante pe harta logistică a regiunii.

Consiliul de Administrație al companiei a anunțat la sfârșitul lunii aprilie finalizarea procedurii de selecție pentru funcțiile de Director General și Director Economic, proces desfășurat în conformitate cu prevederile privind guvernanța corporativă a întreprinderilor publice.

În urma evaluării candidaturilor și a interviurilor susținute cu sprijinul unui expert independent, au fost numiți în funcțiile executive Dan Nicolae Tivilichi – Director General și Mihaela Ene – Director Economic.

Continuitate administrativă și proiecte europene

Reprezentanții companiei subliniază, în comunicatul postat pe site-ul instituției, că procedura s-a desfășurat pe baza principiilor de transparență, competiție deschisă și profesionalism, într-un context în care administrația portuară dunăreană are nevoie de stabilitate managerială și de continuitate în implementarea proiectelor de investiții.

Totodată, Consiliul de Administrație a transmis un mesaj de apreciere pentru activitatea desfășurată în ultimii patru ani de Marcela Daniela Costea, fost Director General al companiei. În perioada mandatului său, Administrația Porturilor Dunării Maritime Galați a derulat proiecte importante de modernizare a infrastructurii portuare, inclusiv investiții susținute din fonduri europene, menite să crească eficiența operațională și capacitatea logistică a porturilor de pe sectorul maritim al Dunării.

Marcela Daniela Costea va rămâne implicată în activitatea companiei din postura de administrator și membru al Consiliului de Administrație.

Obiectivele noii administrații

Președintele Consiliului de Administrație, Vlăduț Brînză, a declarat, conform aceluiași comunicat, că noua echipă executivă va avea ca obiectiv principal accelerarea proiectelor prevăzute în Planul de Administrare 2026–2029.

Potrivit acestuia, strategia companiei urmărește modernizarea continuă a infrastructurii portuare dunărene, creșterea performanței economico-financiare și îmbunătățirea serviciilor oferite comunității portuare.

Prin numirea noii echipe executive, Consiliul de Administrație urmărește accelerarea implementării acestor obiective strategice, în beneficiul economiei naționale, al comunității portuare și al partenerilor companiei”, a transmis conducerea APDM Galați.

Transparența invocată oficial, contestată în practică

Dincolo de declarațiile oficiale privind transparența și buna guvernanță corporativă, rămân însă și semne de întrebare legate de relația instituției cu presa și cu accesul public la informații de interes public.

Cronicile Dunării” a solicitat în luna martie informații privind mai multe proiecte portuare și acces în incintele portuare pentru realizarea unor materiale foto-video documentare.

Într-un prim răspuns oficial, transmis pe 26 martie 2026, CN APDM Galați a anunțat prelungirea termenului legal de răspuns la 30 de zile, invocând volumul mare de informații solicitate.

Ulterior, în răspunsul transmis pe 27 aprilie 2026, răspuns semnat de fostul manager general, Marcela Daniela Costea, compania a precizat că majoritatea informațiilor solicitate sunt disponibile pe platforma e-licitatie.ro sau pe site-ul instituției, fără a pune la dispoziție documentele solicitate în mod direct.

În ceea ce privește accesul în incintele portuare, conducerea companiei a transmis că acesta nu poate fi realizat momentan, motivând lipsa personalului disponibil pentru însoțirea echipei de filmare!

În condițiile în care există deja unele informații privind depășirea termenelor de implementare pentru unele proiecte de investiții, lipsa unor răspunsuri clare și prompte din partea conducerii executive a societății, nu face decât să alimenteze și mai mult semnele de întrebare.

Rămâne de văzut dacă întârzierile țin exclusiv de dificultăți administrative și procedurale sau dacă noua conducere va descoperi probleme mai profunde în gestionarea proiectelor strategice din infrastructura portuară dunăreană.

Faptul că unei instituții strategice i-a fost necesară o lună pentru a redirecționa presa către platforma e-licitatie.ro, după ce inițial a motivat un volum mare de muncă, ridică serioase semne de întrebare fie asupra capacității administrative și a modului de gestionare a informațiilor publice, fie asupra nivelului real de transparență pe care conducerea companiei îl invocă în discursurile oficiale.

Întrebările care rămân după schimbarea conducerii

Situația ridică însă mari întrebări firești într-un moment în care noua conducere vorbește despre transparență și consolidarea guvernanței corporative.

Cât de deschisă va fi, în practică, noua administrație față de solicitările presei și ale societății civile? Vor exista mecanisme reale de comunicare publică privind investițiile și lucrările derulate în porturile dunărene? Și, mai ales, va exista o schimbare de abordare în relația cu presa interesată de documentarea proiectelor finanțate inclusiv din bani publici și fonduri europene?

Potrivit informațiilor obținute pe surse de „Cronicile Dunării”, mâine ar urma să aibă loc ședința Consiliului de Administrație în noua sa formulă, context în care este de așteptat ca noua conducere executivă să transmită primele semnale privind direcția administrativă și politica de transparență pe care intenționează să o adopte.

Dunărea, miză strategică pentru regiune

Recenta achiziție de către statul român, prin CN APM Constanța, cu peste 55 milioane euro, a Portului Giurgiulești din Republica Moldova, port care se află la mai puțin de 15 kilometri de infrastructura portuară administrată de CN APDM SA Galați – readuce în prim-plan importanța strategică a Dunării maritime și a porturilor din sud-estul României.

Decizia, contestată de unele voci din spațiul public și economic, a deschis deja discuții privind viitorul relației dintre porturile dunărene din regiune, potențialele complementarități logistice, dar și modul în care România intenționează să își consolideze influența economică și comercială pe coridorul fluvial european.

În acest context geopolitic și economic tot mai sensibil, transportul pe Dunăre capătă o relevanță majoră pentru comerțul european, iar porturile administrate de compania gălățeană sunt considerate puncte-cheie pentru dezvoltarea coridorului Rin-Main-Dunăre și pentru consolidarea poziției României în rețeaua europeană de transport.

Tocmai de aceea, noua conducere a CN APDM SA Galați va avea de gestionat nu doar proiecte de infrastructură și obiective economice, ci și o presiune tot mai mare legată de eficiență administrativă, competitivitate regională și transparență instituțională.

Rămâne de văzut dacă noua echipă managerială va reuși nu doar să continue proiectele de modernizare începute în ultimii ani, ci și să construiască o relație mai transparentă și mai deschisă cu comunitatea locală, operatorii portuari și presa interesată de viitorul Dunării maritime românești.

Foto: Sediul Administrației Porturilor Dunării Maritime SA Galați (funcționează în impunătorul Palat al Navigației din Galați, clădire emblematică proiectată de inginerul Anghel Saligny și construită la începutul secolului XX pentru a administra activitatea portuară de pe Dunăre).

Articole similare

Back to top button