Social

Metodele prin care infractorii cibernetici înșală cumpărătorii

Comerțul online a crescut accelerat în ultimii ani, dar odată cu extinderea tranzacțiilor digitale s-a intensificat și fenomenul fraudelor. Infractorii cibernetici folosesc site-uri false care imită magazine online românești legitime pentru a înșela cumpărători, inclusiv din județul Vrancea.

Victimele sunt atrase de produse de lux, articole vestimentare, cosmetice sau parfumuri promovate la prețuri foarte mici. Reducerile spectaculoase, de până la 80%, sunt principalul instrument de captare a atenției și de grăbire a deciziei de cumpărare.

Modul de operare este similar: sunt create site-uri fantomă sau sunt reutilizate domenii vechi ale unor magazine cunoscute. Platformele afișează prețuri în lei, folosesc domenii „.ro” și elemente grafice care sugerează existența unor comercianți locali, deși operatorii acționează, de regulă, din afara țării. Pentru credibilitate sunt folosite imagini și descrieri generate cu ajutorul inteligenței artificiale.

După efectuarea plății, produsele fie nu mai sunt livrate, fie sunt complet diferite și de calitate inferioară. Site-urile nu oferă garanții, suport sau retur, iar contactarea vânzătorului devine imposibilă. Sesizările la autorități sunt greu de soluționat din cauza caracterului transfrontalier al infracțiunilor.

Măsuri de precauție

Specialiștii recomandă verificarea atentă a magazinelor online necunoscute: căutarea recenziilor independente, prudență față de reducerile exagerate și verificarea datelor de identificare ale firmei. Magazinele legitime afișează date complete de contact, informații clare despre plată, livrare și retur, precum și siglele ANPC, SAL și SOL.

Un alt indiciu îl reprezintă calitatea conținutului. Site-urile frauduloase folosesc frecvent traduceri automate, cu greșeli gramaticale. De asemenea, reducerile trebuie raportate la cel mai mic preț din ultimele 30 de zile, conform legislației.

Verificarea companiei în registrele publice și analiza adresei web pot ajuta la identificarea tentativelor de fraudă, însă prudența rămâne esențială înaintea oricărei achiziții online.

Articole similare

Back to top button