33 de medicamente noi, compensate și gratuite în România
Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a anunțat că alte 33 de medicamente vor fi introduse în lista celor compensate și gratuite, ca parte a unui efort susținut de actualizare a accesului pacienților români la terapii moderne. Măsura vine în contextul accelerării, în ultimele șase luni, a procesului de actualizare a listelor de medicamente, reducând întârzierile care, ani la rând, au limitat accesul pacienților la tratamente esențiale în sistemul public de sănătate.
Potrivit ministrului, în septembrie 2025 au fost adăugate pe listă 41 de molecule noi, iar la începutul acestui an listele vor fi completate cu încă 33 de medicamente. Obiectivul principal este asigurarea unui acces rapid și real la terapii moderne, în special pentru pacienții cu afecțiuni grave sau rare, pentru care tratamentele inovatoare pot face diferența.
România accelerează accesul la tratamente moderne pentru cancer și boli rare
Un capitol esențial îl reprezintă oncologia, domeniu în care România face un pas important: pentru prima dată, în sistemul public va fi disponibil un medicament radiofarmaceutic destinat tratamentului cancerului de prostată. Lista va fi completată cu terapii inovatoare pentru melanom, cancer pulmonar fără celule mici, cancer mamar, cancer de prostată, mielom multiplu, limfoame, carcinom hepatocelular, colangiocarcinom, tumori cu mutații genetice, tumori GIST și alte tipuri de cancer pentru care medicina modernă oferă soluții țintite.
Pe lângă bolile oncologice, noile medicamente vor asigura acces la tratament pentru afecțiuni grave și rare, precum arterita cu celule gigante, hemoglobinuria paroxistică nocturnă, amiloidoza ereditară cu transtiretină, boala Fabry, miastenia gravis, epilepsiile severe, precum și diverse boli autoimune și inflamatorii cronice.
„De ce este important acest ritm accelerat? Pentru că alternativa era inacceptabilă: pacienți care așteptau tratamente moderne în timp ce medicina avansa, iar listele rămâneau blocate în proceduri”, a explicat Alexandru Rogobete, subliniind că măsurile vor reduce costurile suportate de pacienți și vor asigura un acces real, nu doar formal, la tratament.
Pachetul de măsuri a fost pus în transparență decizională pe site-ul Ministerului Sănătății, oferind posibilitatea consultării publice. Resursele necesare au fost obținute prin eficientizarea cheltuielilor, reducerea risipei și combaterea concediilor medicale false.
„Acum este datoria noastră să transformăm aceste resurse în tratamente concrete pentru oameni”, a declarat ministrul. Introducerea celor 33 de medicamente noi reprezintă un pas semnificativ către un acces mai rapid și mai echitabil la terapii moderne, într-un sistem public de sănătate mai eficient și mai transparent.



