Cultură, Turism și Istorie

„La pas pe Domnească” la Galați. Strada devine pietonală între 30 mai și 2 iunie

Primăria municipiului Galați anunță că strada Domnească devine pietonală în perioada 30 mai – 2 iunie 2026, pentru desfășurarea unor activități artistice, culturale și sportive organizate în cadrul evenimentului „La pas pe Domnească”.

Evenimentele sunt organizate de Primăria municipiului Galați și Organizația de Management al Destinației Galați și se vor desfășura între orele 10.00 – 13.00 și 17.00 – 20.00, pe tronsonul cuprins între strada Lahovary și strada Eroilor.

Pentru desfășurarea evenimentelor vor fi instituite mai multe restricții de trafic. Astfel, în perioada 30 mai, ora 06.00 – 2 iunie 2026, ora 05.00, circulația auto va fi închisă pe tronsonul dintre strada G-ral Iacob Lahovary și strada Eroilor.

De asemenea, pe 1 iunie 2026, în intervalul 08.00 – 22.00, circulația rutieră va fi restricționată și pe tronsonul dintre strada Navelor și strada Brăilei.

Autoritățile recomandă șoferilor folosirea rutelor alternative și respectarea semnalizării rutiere temporare. Totodată, conducătorii auto sunt rugați să evite parcarea pe sectoarele de drum destinate circulației pietonale. Reprezentanții Primăriei atrag atenția că deteriorarea sau mutarea mijloacelor de semnalizare rutieră se sancționează conform legii.

Restricțiile de trafic vor aduce și modificări în programul de transport public. Mai multe trasee Transurb vor circula deviat în perioada evenimentului, printre care traseele 9, 11, 15, 102, 105 și 106.

În plus, pe 1 iunie, pe durata întregului program de transport, între orele 05.00 – 23.00, traseele 10, 15, 24 și 34 vor fi deviate pe strada Prelungirea Traian – bulevardul Marea Unire – strada Portului, atât la tur, cât și la retur. La retur va fi asigurată și stația „Centru”.

Evenimentul „La pas pe Domnească” este organizat pentru a transforma una dintre cele mai importante artere ale orașului într-un spațiu dedicat pietonilor, activităților culturale și petrecerii timpului liber.

Articole similare

Back to top button