Astăzi, 15 ianuarie 2026, când se împlinesc 176 de ani de la nașterea lui Mihai Eminescu (15 ianuarie 1850), Galațiul își regăsește locul firesc în geografia memoriei culturale românești. Eminescu, poetul național al românilor, nu este doar o conștiință literară fondatoare, ci expresia cea mai înaltă a limbii, sensibilității și gândirii românești.
Galațiul, orașul de la Dunăre nu îl evocă pe Eminescu doar prin ceremonii și discursuri, ci printr-un fapt istoric de profunzime care trebuie promovat: Nu știu câți știați, dar la Galați se află cea mai veche statuie a poetului din România. Un gest de reverență făcut de gălățeni într-un timp în care Eminescu era încă o rană vie a culturii române.
Galațiul și Dunărea au primit primul chip al lui Eminescu
Astfel, în centrul municipiului Galați, parcul amenajat inițial ca Parc Municipal încă din anii 1880–1881 devine, trei decenii mai târziu, scena unui gest de viziune rară. La 16 octombrie 1911, comunitatea gălățeană dezvelește aici prima statuie a lui Mihai Eminescu din România, realizată de sculptorul Frederic Storck, într-un moment de mare rezonanță publică pentru epocă. Eminescu este așezat în piatră înainte de canonizare, înainte de manuale, festivisme și clișee, într-un act de cultură lucidă și curajoasă, născut din respect autentic, nu din obligație.
Prin acest monument, putem afirma, fără teama de a greși, că Galațiul devine un punct cardinal al memoriei eminesciene, iar Dunărea, martorul tăcut al momentului, intră într-un dialog simbolic cu poezia: apa curgătoare și spiritul care rămâne, trecerea și permanența. Nu întâmplător, de-a lungul secolului XX, parcul începe să fie numit neoficial „Parcul lui Eminescu”, iar în sursele istorice interbelice și postbelice apare consemnat uzual drept Parcul „Mihai Eminescu”.
Frederic Storck – sculptorul care i-a dat formă eternității
Așa cum aminteam mai sus, statuia de la Galați poartă semnătura renumitului sculptor Frederic Storck, una dintre personalitățile majore ale artei românești de la începutul secolului al XX-lea. Membru al unei adevărate dinastii artistice, Storck a fost un creator rafinat, format în spiritul academismului european, dar ca și Eminescu, profund ancorat în valorile naționale.
Opera sa dedicată lui Eminescu nu este un simplu portret monumental. Sculptura surprinde poetul într-o atitudine meditativă, gravă, aproape interioară, sugerând nu doar figura publică, ci și zbuciumul lăuntric al creatorului. Alegerea lui Frederic Storck confirmă importanța pe care Galațiul a acordat-o acestui monument: nu un gest decorativ, ci unul de maximă responsabilitate culturală.
Faptul că un artist de asemenea anvergură a fost ales de gălățeni pentru prima statuie a lui Eminescu, spune mult despre nivelul de conștiință artistică al oamenilor din orașul de la Dunăre la începutul secolului trecut.
Eminescu, de la statuie la conștiință vie
La 176 de ani de la naștere, Eminescu nu mai este doar poetul romantic din manuale. Este și jurnalistul lucid, gânditorul incomod, vizionarul care a vorbit despre identitate, adevăr, stat și responsabilitate cu o actualitate tulburătoare. Manuscrisele sale, tot mai atent cercetate, scot la lumină un spirit european, conectat la marile idei ale vremii sale, dar profund fidel rădăcinilor românești.
În acest context, statuia de la Galați capătă un sens nou. Ea nu mai este doar cea mai veche stauie a poetului din România, ci una dintre cele mai relevante. A rezistat timpului, mutărilor, vandalizărilor și uitării temporare, la fel cum opera lui Eminescu a rezistat interpretărilor superficiale și degradării sensului.
Astăzi, când Cronicile Dunării marchează această zi de 15 ianuarie, Galațiul poate spune, cu deplină legitimitate, că nu l-a comemorat pe Eminescu doar retrospectiv, ci l-a recunoscut la timp, înainte ca acesta să devină poetul nostru național. Iar Dunărea, curgând mai departe, duce cu ea această mărturie: că poezia adevărată nu aparține trecutului, ci timpului fără sfârșit:
”(…)Şi de-i vremea bună, rea,
Mie-mi curge Dunărea.
Numai omu-i schimbător,
Pe pământ rătăcitor,
Iar noi locului ne ţinem,
Cum am fost aşa rămânem (…)”
Așa că, dacă treceți prin orașul de la Dunăre, nu uitați să vă opriți, preț și de cîteva minute măcar, să admirați monumentala operă de artă din centrul Parcului ”Eminescu” și poate, de ce nu să vă reamintiți câteva versuri măcar din poeziile lui!
