Frontieriştii au salvat sturioni, delfini și un rechin din plase ilegale
Polițiștii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au descoperit, în Marea Neagră, plase de pescuit ilegale în lungime totală de 950 de metri, în care erau capturate șase exemplare de sturion (păstrugă), cinci delfini și un rechin.
Acțiunea a avut loc la data de 25 aprilie 2026, fiind desfășurată de Grupul de Nave Sulina, în cooperare cu Administrația Rezervației Biosferei Delta Dunării și Poliția orașului Sulina, pentru prevenirea și combaterea pescuitului ilegal.
În zona Cap Sahalin au fost identificate uneltele de pescuit, iar toate exemplarele capturate, aflate în viață, au fost eliberate în mediul natural. Plasele au fost ridicate pentru continuarea cercetărilor.
În cauză a fost întocmit dosar penal pentru infracțiuni la regimul braconajului piscicol, iar polițiștii desfășoară activități pentru identificarea autorilor.



