ActualitateAdministrație

Peste 780 de kilometri de rețele de apă și canalizare, construite sau modernizate în județul Galați

Peste 780 de kilometri de rețele de apă și canalizare au fost construite sau modernizate în județul Galați, printr-un proiect cu o valoare de aproape 965 de milioane de lei, derulat în 22 de unități administrativ-teritoriale.

Finalizarea proiectului a fost marcată miercuri, 30 septembrie, de operatorul regional Apa Canal S.A. Galați. Investiția a fost implementată în două etape de finanțare europeană, prin Programul Operațional Infrastructură Mare (POIM) 2014–2020 și Programul Dezvoltare Durabilă și Tranziție Justă 2021–2027.

În prima etapă au fost construiți sau modernizați aproape 234 de kilometri de rețele de apă și peste 502 kilometri de rețele de canalizare.

Lucrările au continuat în comunele Fundeni, Tudor Vladimirescu, Independența, Piscu, Braniștea și Șendreni, unde au fost realizate sau reabilitate conducte de apă, stații de clorinare, rezervoare, stații de pompare și rețele de canalizare.

Investițiile au vizat și municipiul Galați, unde rețelele de apă și canalizare au fost extinse în zonele Filești și Barboși. În Valea Orașului a fost montată o stație de pompare de mare capacitate, iar proiectul a inclus și dezvoltarea sistemului SCADA Regional, destinat monitorizării în timp real a infrastructurii de apă și canalizare.

Articole similare

Back to top button