Avram Iancu: Omul care a terminat Dunărea

La Sulina, Dunărea se termină. Kilometrul zero. Dincolo de el nu mai e fluviu, e mare. Pe 16 septembrie 2017, un om a ajuns acolo înotând, din capătul celălalt: din Pădurea Neagră, de la izvorul de la Donaueschingen, unde intrase în apă cu 89 de zile mai devreme, pe 20 iunie.

Nouă ani mai târziu, cifra rămâne la fel de greu de cuprins: 2.860 de kilometri, zece țări, patru capitale, zece ore de efort pe zi, nicio zi de odihnă. Și, mai presus de toate, pielea goală. Fără neopren, fără labe de înot, fără nimic între om și fluviu.

Avram Iancu nu e produsul unui centru de performanță. E bibliotecar. Ideea i-a venit acolo unde îi vin ideile: printre rafturi. Recitind Pilotul de pe Dunăre, romanul în care Jules Verne trimite un personaj să coboare fluviul cu barca, de la izvoare la vărsare, câte 50 de kilometri pe zi, Iancu și-a pus o întrebare simplă și nebunească: dacă aceeași distanță ar fi făcută înot?

În ianuarie 2017, când anunța proiectul, scria că vrea, pur și simplu, să dea viață acestui roman – și ca generația tânără să descopere plăcerea lecturii chiar în timpul celor zile de înot, urmărindu-l live, pe GPS, cu telefonul în mână. O simbioză între hârtia îngălbenită și ecranul modern.

Era și un an aniversar: se împlineau zece ani de la aderarea României la Uniunea Europeană. Mesajul, dus înot prin zece țări, era că ADN-ul românesc rezistă la orice curent.

„Peste 1000 de km din totalul celor 2860 se află pe teritoriul ROMÂNIEI. Să nu uităm că la noi se varsă Dunărea, printr-o Deltă UNICĂ în lume. Eu sunt mândru de asta? Tu nu? […] Să ne aducem aminte: nimic MĂREȚ nu este UȘOR.”

Avram Iancu, ianuarie 2017, la anunțarea proiectului

Își propusese 60 de zile. Fluviul i-a cerut 89. Diferența aceea de aproape o lună – viituri, apă rece, soare care arde ceafa ore în șir, formalități de frontieră, sectoare în care înotul este pur și simplu interzis prin lege – este, de fapt, adevărata măsură a cursei.

Aceasta este cea mai epică fotografie a cursei din 2017

Nu există imagine care să spună mai bine ce a însemnat acest proiect. Un om singur, cu capul deasupra apei, și în spatele lui una dintre cele mai fotografiate clădiri ale Europei. Între cei doi, câteva sute de metri de Dunăre și un drapel românesc purtat de un caiac. Restul e efort brut.

1.000 de oameni la intrarea în țară, Iar Ivan Patzaichin la ieșirea din fluviu

Când a intrat înot în România, la Moldova Veche, pe malul l-au așteptat aproximativ 1.000 de români. La Clisura Dunării, turiștii aflați în trecere pe la statuia lui Decebal l-au oprit ca să-l felicite. Iar la Sulina, la capătul celor 89 de zile, în întâmpinare au venit în jur de 400 de oameni, în frunte cu Ivan Patzaichin — legenda caiacului românesc, plecată dintre noi în 2021. Ivan Patzaichin

Pentru un om care înotase singur, ore în șir, cu fața în apă tulbure, confirmarea a venit exact de unde conta: de pe mal. Din acea zi a rămas și o fotografie cu Ivan Patzaichin chiar la finalul cursei, la Sulina – imaginea unui om ieșit din apă lângă cel mai mare caiacist al țării.

Pentru un om care înotase singur, ore în șir, cu fața în apă tulbure, confirmarea a venit exact de unde conta: de pe mal.

Așa l-a sculptat bătrânul fluviu

Zece kilograme, topite kilometru cu kilometru. Corpul din imagine nu e rezultatul unui program de sală, ci al unui fluviu care ia zilnic ce are de luat și nu negociază. E, probabil, singurul portret sincer al unei curse de anduranță: nu medalia, ci ce a mai rămas din om la final.

Strel, Hughes, Heß — și diferența de câțiva milimetri

Dunărea mai fusese înotată. În 2000, slovenul Martin Strel, „The Legend”, a ajuns la capăt în 58 de zile. În 2006, canadianca Mimi Hughes a terminat același traseu în 90 de zile. Amândoi au folosit costum de neopren — Strel și labe de înot.

Aici e toată diferența. Neoprenul nu e un moft: ține cald, ține la suprafață, protejează pielea. Fără el, fiecare oră în apă costă de câteva ori mai mult. Avram Iancu venea din 2016, când traversase înot Canalul Mânecii, unde regula este simplă și nenegociabilă: fără neopren. A aplicat aceeași regulă și fluviului.

Comparația a devenit cu atât mai concretă în această vară. Germanul Joseph Hess, extremist al anduranței din Dresda, a încheiat pe 1 septembrie 2026, tot la Sulina, propria traversare a Dunării — circa 2.850 de kilometri parcurși în aproape 60 de zile, cu costum de neopren și cu o miză științifică: prima hartă a poluării cu microplastice din fluviu. Cronicile Dunării i-a urmărit parcursul în „Germanul care vrea să cucerească Dunărea înot”.

Două povești diferite, aceeași linie de sosire. Una despre știință și apă curată, cealaltă despre limita pură a corpului omenesc. Dunărea le-a primit pe amândouă.

De la Dunăre la Rin: primul om care traversează înot un continent

Povestea nu s-a oprit la Sulina. După Dunăre, Avram Iancu a înotat și Rinul – tot fără neopren, de data aceasta cu gândul la intrarea României în spațiul Schengen. Anul trecut a adăugat și Canalul Main – Dunăre, piesa care lipsea.

Cu ea, harta s-a închis: Marea Nordului – Rin – Main – Canalul Main-Dunăre – Dunărea – Marea Neagră. 4.448 de kilometri, 177 de zile de înot, un continent traversat de la un capăt la altul pe ruta fluvială care leagă Europa. Fără neopren, niciun metru. Este, până acum, singura traversare înot a unui continent din istorie.

Îi mulțumim mult lui Avram Iancu pentru ceea ce a făcut pentru România. Cu vizibilă emoție, el ne-a declarat: „Mă bucur foarte mult că Cronicile Dunării nu a uitat acest efort uriaș al unui român și această performanță unică la nivel mondial.” Continuând:

„Dunărea nu te întreabă niciodată cine ești. Te întreabă doar dacă mai poți da o mână. Nouă ani mai târziu, încă îi răspund în fiecare dimineață.”

Avram Iancu, pentru Cronicile Dunării

Nouă ani mai târziu, cifrele au rămas pe hârtie, iar fotografia de la Budapesta a rămas în memoria colectivă. Dar lucrul care a pornit totul a rămas la locul lui, pe un raft, într-o bibliotecă din Petroșani. O carte de Jules Verne, care a produs o premieră mondială.