Investiție de 4 milioane de euro în Ambulatoriul Spitalului Municipal Caracal
Ambulatoriul Spitalului Municipal Caracal beneficiază de o investiție de aproape 4 milioane de euro, finanțată prin Programul Sănătate 2021–2027. Proiectele vizează dotarea cu echipamente medicale moderne și modernizarea completă a spațiilor destinate consultațiilor și tratamentelor.
Cel mai mare proiect, în valoare de aproximativ 3 milioane de euro, este destinat achiziției de aparatură medicală de ultimă generație pentru îmbunătățirea serviciilor medicale. În urma investiției, ambulatoriul a fost dotat cu un mamograf digital, un tomograf în coerență optică (OCT), sisteme moderne de endoscopie și echipamente robotizate pentru recuperare medicală.
Potrivit Agenției pentru Dezvoltare Regională Sud-Vest Oltenia, toate echipamentele prevăzute în proiect au fost deja achiziționate, iar lucrările de amenajare și adaptare a spațiilor necesare funcționării acestora sunt în desfășurare.
Al doilea proiect, în valoare de aproximativ 1 milion de euro, este implementat de Primăria municipiului Caracal și urmărește modernizarea infrastructurii ambulatoriului. Lucrările includ reabilitarea spațiilor interioare, reorganizarea cabinetelor medicale, înlocuirea instalațiilor și a tâmplăriei interioare, precum și dotarea cu mobilier medical nou.
Pentru evaluarea stadiului investițiilor, reprezentanții Agenției pentru Dezvoltare Regională Sud-Vest Oltenia au efectuat o vizită de lucru la Spitalul Municipal Caracal. La întâlnire au participat directorul Organismului Intermediar pentru Programul Sănătate, Cătălin Catană, echipa de monitorizare a proiectelor, directorul Direcției Dezvoltare din cadrul Primăriei Caracal, Octavian Toma, managerul spitalului, Cătălin Tudor, precum și specialiști implicați în implementarea investițiilor.
Reprezentanții agenției au precizat că proiectele se desfășoară conform graficului, iar modernizarea ambulatoriului va permite utilizarea unor tehnologii medicale performante într-un spațiu adaptat standardelor actuale.
Noile echipamente și lucrările de modernizare vor contribui la creșterea calității serviciilor medicale, la extinderea posibilităților de diagnostic și tratament și la îmbunătățirea condițiilor pentru pacienți și personalul medical.
După finalizarea investițiilor și punerea în funcțiune a tuturor echipamentelor, Ambulatoriul Spitalului Municipal Caracal va deveni un centru medical modern, capabil să ofere servicii medicale la standarde ridicate și să răspundă mai eficient nevoilor pacienților din municipiu și din întreaga zonă.



