Patru miniștri, amendați de AMEPIP pentru întârzieri la numirile din companiile de stat
Patru actuali sau foști miniștri din Guvernul condus de Ilie Bolojan au fost sancționați de Agenția pentru Monitorizarea și Evaluarea Performanțelor Întreprinderilor Publice (AMEPIP) pentru nerespectarea termenelor legale privind numirea administratorilor cu mandate definitive în consiliile de administrație ale unor companii de stat.
Amenzile, care în unele cazuri depășesc 100.000 de lei, au fost aplicate în baza legislației privind guvernanța corporativă a întreprinderilor publice. Potrivit legii, autoritățile publice tutelare aveau obligația să finalizeze până la 31 martie 2026 procedurile de selecție și numire a administratorilor pentru companiile aflate în subordine, în situațiile în care termenele prevăzute de lege fuseseră deja depășite.
Conform legislației, conducătorii autorităților publice pot fi sancționați cu amenzi cuprinse între 15% și 30% din remunerația anuală în cazul constatării unor abateri repetate.
Printre cei sancționați se numără Alexandru Nazare, fost ministru al Finanțelor și în prezent ministru interimar, care a primit o amendă de 78.624 de lei pentru întârzierea procedurii de numire a administratorilor la Compania Națională Imprimeria Națională SA.
Irinel Darău, fost ministru al Economiei și, de asemenea, ministru interimar, a fost amendat cu 104.832 de lei pentru depășirea termenelor privind numirea membrilor consiliilor de administrație la mai multe societăți aflate în coordonarea ministerului, printre care Telegondola Mamaia SRL, Conversmin SA, Societatea Națională a Apelor Minerale SA, Romfilatelia SA și Societatea Națională de Radiocomunicații SA.
O sancțiune de aceeași valoare, respectiv 104.832 de lei, a fost aplicată fostului ministru al Transporturilor, Ciprian Șerban, pentru întârzieri în finalizarea procedurilor de numire a administratorilor la Telecomunicații CFR SA, Carpatica Feroviar România SA și Reparații Locomotive CFR-SCRL Brașov.
De asemenea, fostul ministru al Energiei, Bogdan Ivan, a fost amendat cu 78.624 de lei pentru depășirea termenelor legale privind numirea consiliilor de administrație la Uzina de Construcții Mașini Hidroenergetice SRL și Societatea de Administrare a Participațiilor în Energie (SAPE).
AMEPIP este instituția responsabilă cu monitorizarea aplicării principiilor de guvernanță corporativă în întreprinderile publice și cu verificarea respectării obligațiilor legale privind administrarea acestora. Instituția precizează că sancțiunile aplicate vizează exclusiv nerespectarea termenelor de finalizare a procedurilor de selecție și numire a administratorilor și nu reprezintă constatări privind activitatea economică a companiilor de stat.
Potrivit legislației în vigoare, ocuparea funcțiilor din consiliile de administrație și de supraveghere prin proceduri transparente și în termenele stabilite reprezintă un element esențial pentru buna guvernanță a întreprinderilor publice și pentru îndeplinirea angajamentelor asumate de România în domeniul reformei companiilor de stat.



