Galațiul, lăsat să moară încet: 500 de lei și o palmă peste obraz!

Luni, conducerea Combinatului Siderurgic Galați a anunțat, printr-un mesaj intern, că va vira în conturile angajaților suma fixă de 500 de lei, indiferent de salariu, drept plată parțială pentru luna mai 2026.

Astăzi, marți, 14 iulie, siderurgiștii nu au mai așteptat ora oficială de întâlnire anunțată pe rețelele sociale, 13.00 la Poarta Est: oamenii au ieșit în stradă încă de la începutul programului de dimineață, semn că răbdarea s-a terminat cu mult înainte de ora fixată și că mobilizarea de azi se anunța mai amplă decât la protestele spontane din zilele trecute.

Coincidența de calendar dintre plata simbolică și ziua protestului e prea perfectă ca să fie doar coincidență, așa cum remarca deja presa locală. Detaliile evenimentelor din ultimele zile pot fi urmărite în articolul publicat de Cronicile Dunării: https://croniciledunarii.ro/protest-la-liberty-galati-siderurgistii-cer-plata-salariilor-si-reluarea-productiei/.

Deși la protest au participat doar aproximativ 300 dintre cei aproape 2.500 de siderurgiști, cifrele ascund adevărata dramă. În spatele lor se află mii de oameni care nu mai luptă doar pentru salarii, ci pentru dreptul de a mai avea un loc de muncă într-un combinat care, odinioară, dădea ritmul economic al Galațiului.

Dincolo de cifre, gestul de luni e un mesaj clar transmis de conducerea combinatului către oamenii care i-au ținut furnalele și liniile de producție ani de zile: sunteți de calmat, nu de plătit. 500 de lei nu reprezintă o rată din salariul restant, e o sumă simbolică, aceeași pentru un muncitor și pentru un șef de secție, croită parcă special să nu semene cu o soluție, ci cu o mângâiere pe cap înainte de proteste. Iar dacă la mijloc a fost și calculul ca banii să ajungă chiar cu o zi înaintea mitingului de la Poarta Est, atunci discutăm despre administrarea nemulțumirii, nu despre administrarea unei companii.

Faptul că, azi, oamenii nu au mai avut răbdare să aștepte ora fixată și au ieșit din curtea combinatului chiar de la primul schimb spune, de fapt, tot ce trebuie știut despre eficiența acestei „mângâieri pe cap”.

Un an de promisiuni și interimate

De peste un an, de când Liberty Galați a intrat în concordat preventiv, siderurgiștii trăiesc din amânare în amânare. Șase luni de salarii au fost plătite nu de angajator, ci de statul român, prin Fondul de Garantare pentru plata creanțelor salariale, practic, contribuabilul a acoperit găurile lăsate de o administrație privată care a promis investiții și reluarea producției. Când, în sfârșit, a venit rândul companiei să plătească din nou salariile, primul rezultat a fost o restanță și o sumă simbolică de 500 de lei.

În paralel, la a doua licitație pentru vânzarea activelor combinatului, organizată în iunie, prețul de pornire a fost redus de la 709 la 463 de milioane de euro, și tot nu s-a prezentat niciun investitor. Numele vehiculate de-a lungul lunilor, grupuri din siderurgie cu operațiuni în Ucraina, Cehia, Grecia sau India, au rămas doar nume pe hârtie. Nimeni nu a pus un ban pe masă pentru un combinat care angajează mii de oameni și susține, direct sau indirect, viața economică a unui întreg județ.

Și, ca și cum situația nu ar fi fost suficient de fragilă, chiar în această perioadă combinatul a trecut la un regim de lucru redus la o singură zi pe săptămână, motivat de administrație prin slăbiciunea pieței și prin dublarea costurilor la energie. Se cere oamenilor să rămână loiali unui loc de muncă unde nu mai au nici salariu integral, nici program normal, nici perspectivă clară.

Autoritățile: spectatori politicoși la propria criză

Scrisoarea deschisă depusă de reprezentanții angajaților la Prefectura Galați cere, pe bună dreptate, implicarea Parlamentului, a Guvernului, a Administrației Prezidențiale, a Ministerului Muncii și a Ministerului Economiei. Numai că apelul cade, în acest moment, într-un vid instituțional aproape ironic: Guvernul funcționează în regim de interimat, cu atribuții restrânse, până la învestirea unui nou cabinet. Cu alte cuvinte, exact atunci când Galațiul are nevoie de decizii rapide și de răspundere politică asumată, la butoane e o administrație care, formal, nu are mandatul deplin de a lua decizii mari.

Această coincidență spune ceva esențial despre modul în care statul român tratează crizele industriale majore: reactiv, cu întârziere și mereu la limita competenței legale. Un combinat care angajează mii de oameni și influențează viața economică a unui județ întreg nu poate depinde de calendarul politic de la București. Dar, an de an, exact asta se întâmplă, problemele reale ale oamenilor sunt puse pe pauză până se rezolvă jocurile de culise din partide.

Local, lucrurile nu stau cu mult mai bine. Prefectul și Consiliul Județean pot media discuții și pot prelua scrisori, dar nu au nici pârghiile financiare, nici autoritatea legală de a impune o soluție unui operator privat aflat în concordat. Rolul lor rămâne, în cel mai bun caz, unul de curier între oamenii din stradă și instituțiile centrale, un rol necesar, dar profund insuficient pentru gravitatea situației.

O regiune ținută la respirație artificială

Ceea ce se întâmplă la Galați nu mai e, de mult, o problemă de management al unei singure companii. E un test pentru felul în care statul român înțelege să apere un oraș construit, generații la rând, în jurul unei singure mari platforme industriale. Fiecare săptămână de tăcere, fiecare plată simbolică menită să tempereze nemulțumirea, fiecare licitație eșuată pentru găsirea unui investitor adâncesc o rană care nu se mai vindecă de la sine.

Oamenii de la Poarta Est nu cer un cadou. Cer să li se plătească munca depusă și să li se spună adevărul despre viitorul locului unde și-au construit viețile. Că răspunsul, până acum, a fost o sumă fixă de 500 de lei plătită cu o zi înaintea unui protest anunțat spune mai mult despre starea reală a clasei politice și administrative românești decât orice comunicat oficial.