Restricții de circulație pe Podul Prieteniei Giurgiu–Ruse, în octombrie
Circulația pe Podul Prieteniei Giurgiu–Ruse va fi restricționată în două perioade din a doua jumătate a lunii octombrie 2026, pentru lucrări de construcție și montare a rosturilor de dilatare. Traficul se va desfășura alternativ, pe o singură bandă, iar șoferii trebuie să ia în calcul posibile întârzieri.
Potrivit Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Giurgiu, care citează o notificare a autorităților bulgare, restricțiile vor fi aplicate astfel:
- 19 octombrie, ora 09:00 – 22 octombrie, ora 17:00: banda din dreapta va fi închisă, iar circulația se va desfășura alternativ, în ambele sensuri, pe banda din stânga.
- 26 octombrie, ora 09:00 – 29 octombrie, ora 17:00: banda din stânga va fi închisă, iar traficul va fi dirijat alternativ pe banda din dreapta.
În ambele intervale, circulația pe cele două sensuri va fi permisă alternativ, la aproximativ 20 de minute, sub coordonarea personalului desemnat.
Autoritățile române și bulgare vor lua măsuri pentru gestionarea traficului în zona de frontieră pe durata lucrărilor.
Polițiștii de frontieră le recomandă șoferilor să își planifice deplasările, să ia în calcul timpi de așteptare mai mari și să respecte indicațiile personalului care dirijează circulația.



