Actualitate

Braconieri prinși pe Dunăre, la Giurgiu

Polițiștii de frontieră din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Giurgiu au confiscat aproximativ 400 de metri de plase de pescuit comercial, o ambarcațiune gonflabilă și 57 de kilograme de pește, în urma unei acțiuni desfășurate pe fluviul Dunărea pentru combaterea braconajului piscicol.

Acțiunea a avut loc în data de 24 mai 2026, când polițiștii de frontieră ai Biroului Operațional Naval Giurgiu, sprijiniți de lucrători ai Compartimentului Sprijin Operativ, au desfășurat misiuni pe apă și pe uscat pentru prevenirea activităților ilegale în zona de frontieră.

Cu ajutorul aparaturii de vedere pe timp de noapte, oamenii legii au observat patru persoane care scoteau din apă plase de pescuit comercial folosind o ambarcațiune gonflabilă. Ulterior, suspecții au încercat să părăsească zona cu un autoturism.

Polițiștii de frontieră au intervenit și au interceptat autovehiculul, însă persoanele aflate în acesta l-au abandonat și au fugit în direcții diferite. Conducătorul auto a fost reținut, în timp ce celelalte trei persoane au reușit să scape, profitând de terenul dificil și de condițiile din zonă.

În urma verificărilor, autoritățile au ridicat pentru continuarea cercetărilor aproximativ 400 de metri de plase de pescuit comercial, o ambarcațiune gonflabilă și 57 de kilograme de pește din diferite specii. Cantitatea de pește a fost predată unei unități specializate, conform procedurilor legale.

În cauză a fost întocmit dosar penal, iar cercetările continuă pentru identificarea tuturor persoanelor implicate și stabilirea întregii activități infracționale.

Poliția de Frontieră Română transmite că va continua acțiunile de prevenire și combatere a braconajului piscicol și reamintește că activitățile ilegale desfășurate în zona de frontieră atrag răspunderea penală, conform legislației în vigoare.

Articole similare

Back to top button