Mehedinți: Reținut pentru trafic de droguri de risc
Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Mehedinți, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Mehedinți, au documentat activitatea infracțională a unui bărbat de 35 de ani, cercetat pentru trafic de droguri de risc.
Din probatoriul administrat a reieșit că, în perioada aprilie 2025 – februarie 2026, acesta ar fi procurat, deținut și comercializat diferite cantități de droguri de risc (canabis) către consumatori din județul Mehedinți, cu sume cuprinse între 50 și 60 de lei pentru o doză.
La data de 25 februarie, polițiștii au pus în aplicare trei mandate de percheziție domiciliară, în județul Mehedinți. Au fost descoperite și ridicate aproximativ 20 de grame de droguri de risc, porționate și ambalate în scopul comercializării, cântare electronice de precizie, dispozitive de mărunțire tip grinder, unități de stocare a datelor și alte mijloace de probă.
Procurorii D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Mehedinți au dispus reținerea bărbatului, iar la data de 26 februarie, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalul Mehedinți a admis propunerea de arestare preventivă pentru 30 de zile.
Acțiunea a beneficiat de sprijinul jandarmilor din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Mehedinți.
Pe parcursul procesului penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.



