Conflictul de guvernanță și remunerările excesive din CA-ul CNAB (Partea a II-a)

După ce planurile de listare la Bursa de Valori București ale Companiei Naționale Aeroporturi București (CNAB) au fost blocate în Adunările Generale ale Acționarilor, atenția se mută asupra modului în care este condusă compania și asupra remunerării conducerii. În pofida criticilor privind transparența și guvernanța, deciziile recente ale acționarului majoritar, statul român, prin Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, au consolidat controlul politic asupra companiei și au respins propunerile Fondului Proprietatea (FP) pentru reforme corporative.

Indemnizațiile din Consiliul de Administrație: vot împotriva standardelor de piață

În AGA din decembrie 2025, Fondul Proprietatea a propus, printre altele, o limitare justificată a remunerațiilor brute lunare pentru membrii Consiliului de Administrație la 19.885 lei, pe baza dimensiunii firmei și a practicilor din companii comparabile. Propunerea a venit pe fondul eforturilor FP de a îmbunătăți guvernanța corporativă și de a crea condiții favorabile pentru o viitoare listare la bursă. (Anterior derulării ședinței AGA FP a transmis presei un comunicat cu toate aceste propuneri)

Ministerul Transporturilor a respins această propunere și a aprobat, în schimb, o remunerație de 46.560 lei brut pe lună pentru fiecare membru al CA, adică mai mult decât dublul sumei dorite de FP. Decizia survine după ce toate celelalte propuneri ale FP pe ordinea de zi, inclusiv reluarea selecției auditorului financiar cu expertiză relevantă în piețe de capital și alte reforme de guvernanță, au fost respinse.

După cum se vede și se precizează în comunicatul FA, această remunerație este „profund disproporționată” în comparație cu consiliile altor aeroporturi din România și nu reflectă criterii clare de performanță sau responsabilitate față de toți acționarii.

Blocarea reformelor de guvernanță corporativă

Fondul Proprietatea nu a încercat doar să modifice nivelul remunerațiilor. Pe ordinea de zi a AGA din noiembrie și decembrie 2025 au fost aduse propuneri menite să îmbunătățească transparența și controlul intern în CNAB, inclusiv:

• reluarea procesului de selecție pentru un auditor financiar cu experiență în tranzacții de piață de capital, lucru esențial pentru pregătirea unei listări la bursă;
• respingerea unor amendamente la actul constitutiv care ar fi redus perioada de notificare pentru ședințele CA la doar 48 de ore și ar fi permis majorității CA să introducă puncte pe ordinea de zi fără consultarea membrilor minoritari;
• politici mai clare de raportare publică și de recrutare a conducerii.

Toate aceste propuneri au fost respinse (vedeți aici Hotărârea nr. 12 din data de 27.11.2025 a AGOA a C.N. AEROPORTURI BUCUREȘTI S.A), ceea ce, potrivit FP, ”afectează transparența și funcționarea responsabilă a CNAB ca entitate strategică și un potențial emitent la bursă”, însă la ședința AGA CNAB din 2 decembrie 2025 toate punctele suplimentare propuse de Fondul Proprietatea au fost respinse de acționarul majoritar, Ministerul Transporturilor și Infrastructurii. Singurul punct de pe ordinea de zi a ședinței AGA aprobat în respectiva ședință a fost aprobarea reevaluării ”indemnizațiilor membrilor consiliului de administrație”, după cum se poate constata și din HG nr.13 din 2 decembrie 2025 a AGOA a CNAB, document pe care îl regăsiți aici.

Ce putem înțelege din această decizie? Că statul român, prin Guvernul României, aplică austeritatea într-un mod profund inechitabil și discreționar? Cum altfel ar putea privit acest demers de dublare a indemnizațiilor membrilor CA a CNAB?

Pe tot parcursul anului 2025 reprezentanții Guvernului au vorbit despre „responsabilitate fiscală”, „necesitatea reducerii cheltuielilor” și „sacrificii inevitabile”, dar aceeași autoritate publică găsește de cuviință să aprobe prin reprezentanții săi creșteri de indemnizații de-a dreptul astronomice!

Cadru legal și bune practici ignorate

Legislația românească privind guvernanța companiilor de stat, în special OUG nr. 109/2011, impune anumite standarde pe care întreprinderile publice trebuie să le respecte pentru a asigura transparență, protecția acționarilor minoritari și profesionalizarea conducerii. Actul normativ transpune în dreptul intern principii ale Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OECD), inclusiv:

• remunerația membrilor consiliilor trebuie să fie corelată cu performanța și responsabilitatea reală;
• consiliul de administrație trebuie să funcționeze în mod transparent și predictibil;
• selecția auditorilor și a conducerii trebuie realizată pe criterii obiective și transparente.

Respingerile repetate ale propunerilor FP, inclusiv cele vizând auditorul independent și criteriile de convocare a ședințelor CA, par să ignore aceste principii. Astfel, dacă legal și formal deciziile respectă procedurile interne și legislația în vigoare, există întrebări serioase privind aplicarea efectivă a standardelor de guvernanță corporativă impuse de lege.

Contradicția dintre discursul public și realitatea deciziilor

La nivel declarativ, oficialii au promis în repetate rânduri deschiderea companiilor de stat către capitalul privat și adoptarea de standarde moderne de guvernanță. Premierul Ilie Bolojan, de exemplu, așa cum afirmam și în prima parte a acestei investigații, a criticat public nivelul ridicat al indemnizațiilor în consiliile de administrație ale unora dintre cele mai importante companii de stat, inclusiv CNAB. Dar mai mult decât atât? Între discursul public, emoționat și plin de empatie către cetățenii României al Premierului Ilie Bolojan și realitățile guvernării Bolojan, este o mare diferență.

Și votul reprezentanților statului (în fapt ai Guvernului prin Ministerul Transporturilor și Infrastructurii) din AGA CNAB arată contrariul: salariile mari sunt menținute, iar mecanismele de transparență și control propuse de investitorii minoritari sunt respinse. Această discrepanță între discursul politic și deciziile concrete transmite un semnal greu de ignorat: în practică, controlul politic al conducerii rămâne prioritar față de practicile de guvernanță care ar încuraja investițiile, responsabilitatea managerială și respectarea drepturilor tuturor acționarilor.

Aceasta nu mai este doar o problemă de buget, ci una de moralitate publică și de justiție socială. Cum poate Guvernul să justifice creșterea taxelor pentru milioane de cetățeni, în timp ce aprobă majorări de indemnizații pentru o elită administrativă? Cum poate cere solidaritate socială, când ea este aplicată selectiv, doar în jos, niciodată în sus?

(Va urma)