Rusaliile 2026: Pogorârea Sfântului Duh, sărbătorită pe 31 mai
La zece zile după Înălțarea lui Hristos și la 50 de zile de la Învierea Sa, creștinii ortodocși sărbătoresc Rusaliile – Pogorârea Sfântului Duh, cunoscută și sub denumirea de Cincizecime. În acest an, praznicul este marcat pe 31 mai.
Ca vechime, Rusaliile coboară până în veacul apostolic. În primele secole creștine, Cincizecimea era o dublă sărbătoare, dedicată atât Pogorârii Sfântului Duh, cât și Înălțării lui Hristos. În jurul anului 400, cele două sărbători au fost separate și celebrate distinct.
Potrivit învățăturii creștine, dacă prin lucrarea Duhului Sfânt Dumnezeu Fiul S-a pogorât din ceruri și S-a întrupat, tot prin Duhul Sfânt oamenii se împărtășesc de viața dumnezeiască și omenească a lui Hristos. Pogorârea Sfântului Duh reprezintă trecerea lucrării mântuitoare a lui Hristos din umanitatea Sa către oameni.
Prin acest eveniment se constituie Biserica, înțeleasă ca extindere a vieții lui Hristos în credincioși. În tradiția ortodoxă, Duhul Sfânt este considerat izvorul comuniunii dintre om și Dumnezeu, motiv pentru care slujbele încep cu rugăciunea adresată acestuia.
Una dintre cele mai cunoscute rugăciuni rostite la începutul slujbelor este: „Împărate Ceresc, Mângâietorule, Duhul Adevărului, Care pretutindeni ești și pe toate le împlinești; Vistierul bunătăților și Dătătorule de viață, vino și Te sălășluiește întru noi și ne curățește pe noi de toată întinăciunea și mântuiește, Bunule, sufletele noastre”. (Sursa: crestinortodox.ro)
Rusaliile reprezintă una dintre cele mai importante sărbători ale creștinătății, marcând momentul în care Sfântul Duh S-a pogorât peste Apostoli și începutul misiunii publice a Bisericii în lume. De-a lungul timpului, această zi a rămas un reper esențial în calendarul ortodox, fiind celebrată prin slujbe speciale și tradiții păstrate în numeroase comunități din România.



